UNBR a dat publicității clipurile de promovare a proiectului „Program de educație și asistență juridică pentru îmbunătățirea accesului cetățenilor la justiție – JUST ACCESS”, derulat de U.N.B.R. în parteneriat cu C.R.J., proiect finanțat în cadrul Programului Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020, axa prioritară 2: Administrație publică și sistem judiciar accesibile și transparente, obiectivul specific 2.3: Asigurarea unei transparențe și integrități sporite la nivelul sistemului judiciar în vederea îmbunătățirii accesului și a calității serviciilor furnizate la nivelul acestuia. Valoarea totală a proiectului este de 3.889.726,21 lei iar valoarea cofinanțării UE este de 3.811.931,69 lei.
Accesul la rețelele de internet Wi-Fi puse la dispoziție gratuit trebuie permis doar cu înregistrarea utilizatorilor, astfel încât să fie prevenite acțiunile de piraterie, este decizia Curții de Justiție a Uniunii Europene, care trebuie respectată obligatoriu de toate statele membre în care va fi înregistrată o sesizare pe această temă. Instanța europeană atenționează că în astfel de cazuri nu trebuie aplicate măsuri de supraveghere a informațiilor transmise prin rețeaua respectivă.